Look at What the Light Did Now

Cu căștile în urechi și ochii închiși, las muzica să mă conducă spre o stare de liniște totală.
Dar nu durează mult; simt cum cineva mă privește insistent, plus că mai aud și o voce iritantă, fulgerând pe lângă urechile mele, chiar dacă aveam căștile.
Deschid ochii și mă uit pe geamul mașinii. Am ajuns. Dau banii taximetristului și cobor imediat din automobil. Privesc lung roata ce ușor se învârtea și-mi pun căștile în rucsacul ce-l am cu mine mai mult de formă.
Mă apropii de uriașa roată, alergând chiar și afișând un zâmbet larg. Mă opresc brusc, scoțând niște bani din buzunar și așteptând la coadă, ce din fericire nu este mare.

Şi mama spunea că n-am trei ani...Zâmbesc veselă, apropiindu-mă de imensa roată cu paşi grăbiţi, ca un copil mic . Şi cine ar fi spus că nu sunt ? Mi-am trecut mâna prin părul lăsat liber, scoţând nişte bani din buzunarul blugilor şi mă opresc în spatele unei fete . Privesc peste umărul ei, şi spre bucuria mea, observ că coada nu este mare .

Observ cum mai aveau de plătit doar patru persoane. Îmi las rucsacul pe un singur umăr și-mi scot între timp aparatul de fotografiat. Ce bine! De data aceasta am fost atentă și chiar mi l-am luat, când am spus că mi-l iau cu mine sigur. Vine rândul meu să plătesc. Întind banii spre domnul ce era la intrarea într-o cabină, goală. Se pare că nu am prins loc printre cei din fața mea, dar cel puțin, nu mă voi înghesuii printre ei pentru a face poze. Mă întorc cu privirea în spate și observ că nu prea mai era cine știe ce coadă.