Strada care nu duce nicăieri...

Ploua cu găleata, iar eu mă plimbam cu paşii uşorii pe Oxford Street, privind zâmbitoare vitrinile magazinelor .Dar rochia aia.....? Ma gândeam, întrebându-mă dacă să intru, sau nu . Mi-am închis umbrela, deschizănd uşa unui magazin . Mi-am aruncat în treacăt privirea către vitrină, apoi la haine .

Cu pasi grabiti si cu gluga trasa imprudent pe cap colindam intreaga strada, incruntata si imbufnata precum un copil. Soferul ma lasase balta in drum spre sala de repetitii din cauza defectiunii majore pe care o suferise masina din cauza motorului si a anvelopelor proste. Si ca totul sa fie "perfect" mai incepuse si ploaia, fara o umbrela sau vreun ban la mine..Nu era deloc genul meu.
Mi-am plimbat privirile asupra vitrinelor, strangandu-mi mainile la piept incercand sa ma incalzesc cat de cat.
-Sofer idiot!...Masina idioata!..

Am vazut o fata si am ridicat o spranceana . Mi-am deschis umbrela, iesind grabita afara .
-Uite...am zambit finut, punandu-i umbrela sub cap .

-A?
Fac ochii mari, surprinsa ca nu mai simteam picurii de ploaie reci. O privesc pe fata, apoi umbrela de deasupra capului meu.
-Umm..buna! Si merci!

-N-ai pentru ce ! Am zâmbit finuţ, privind-o pe fată . Ahm, cum te cheamă ?
Am intrebat-o eu, băgându-mi mana liberă in jacheta pe care o purtam .

Din neatentie gluga ce-mi acoperea cat de cat fata si parul cazuse, lasandu-mi la iveala suvitele de par partial ude. Zambesc dulce, precum un copil, privind din cand in cand in stanga si-n dreapta, asteptand parca sa vina dintr-o secunda intr-alta soferul.
Aida..Aida Lovegood.